Despre proiect

Structură

Școala

Nucleu Social

„Dacă tendințele actuale continuă în următorii 20 sau 30 de ani, nu vor mai avea democrație”, a declarat Yascha Mounk, lector al Universității Harvard și expert în crizele democrației liberale. Tendință ce este confirmată la nivel European și la nivel de țară, România fiind catalogată ca și ”democrație defectuoasă”. Iar pentru a avea o democrație funcțională, trebuie să începem de jos, cu bazele acesteia și mai exact cu participarea civică și educația.

 

Un rol esențial în construcția viitorului democrației îl au tinerii. Cu toate acestea, sistemul educațional nu a reușit să le ofere cunoștințe și abilități necesare participării active. În consecință, democrația este pentru tineri mai mult un concept abstract, ce nu are nimic de a face cu ei, și nu un mod de a se comporta și de a se implica în comunitatea din care fac parte.

Ne propunem să construim un ecosistem de colaborare format din elevi, profesori și membri ai comunității pentru a crește participarea și implicarea civică a tinerilor cu ajutorul metodei design thinking facilitate de profesori. Elevii vor colabora cu comunitatea locală și vor construi soluții la problemele comunitare identificate de ei. Mai mult dorim să reinventăm rolul școlii în comunitate și să o transformăm în centru de inovare socială și participare civică.

 

Proiectul nostru își propune să lucreze cu peste 30 de profesori din 15 școli din comunități rurale insuficient deservite din România pentru a schimba gândirea elevilor din „spectatori” în arhitecții propriului viitor. O atenție deosebite se va da profesorilor tineri cu vârsta sub 35 de ani. Peste 600 de elevi încrezători își fac dorințele și nevoile cunoscute și lucrează împreună cu comunitatea pentru a găsi și implementa soluții practice la problemele comunității folosind design thinking. În acest proces, elevii își vor dezvolta competențele secolului 21 și vor fi percepuți și recunoscuți de către membrii comunității ca și factori critici pentru succesul comunității.

 Pentru a putea participa este nevoie de două cadre didactice tinere din aceeași școală dintr-o comunitate rurală din județele Bacău, Brăila, Buzău, Galați și Vrancea. Înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere. Înscrierile s-au încheiat. 

Înscriere

1

2

Selecție

Cadrele didactice ce îndeplinesc criteriile de vârstă și locație vor fi invitate la un interviu. 

Din fiecare județ vom selecta 3 școli ce au 2 profesori dornici să participe la program. Pe lângă interes este nevoie și de o scrisoare de susținere de la autoritățile locale ce confirmă prezența la activitățile elevilor. 

3

Pregătire

Cadrele didactice selectate vor participa la un workshop de 3 zile unde vor învăța despre design thinking și cum să faciliteze procesul la școală. Pe parcursul programului vor avea loc întâlniri lunare cu profesorii și întâlniri de coaching individualizat. 

4

Implementare

Proiectul este dedicat elevilor cu vârsta între 7 și 14 ani și include 10 activități de 45 de minute ce sunt descrise în detaliu în ghidul de implementare. Proiectul înclude și un kit de implementare și resurse pentru realizarea târguri de inovare, evenimente ce se desfășoară în fiecare comunitate la sfârsitul proiectului. În cadrul acestor târguri sunt invitate autoritățile locale dar și membri ai comunității pentu a cunoaște proiectele realizare de elevi.