Caută
  • Madalina Bouros

Târg de meserii organizat de elevii din Lanurile în cadrul proiectului Școala Nucleu Social


Târgurile organizate în cadrul proiectului Școala Nucleu Social vin cu o mare doză de entuziasm din partea elevilor, dar și cu multă conștientizare din partea cadrelor didactice. Practic, aceste târguri reunesc întreaga comunitate în jurul elevilor și a realizărilor acestora. Un astfel de târg a fost organizar și la școala din Lanurile, echipa fiind formată din elevi și doamnele profesor Băcan Nicoleta Cătălina și Cioran Valentina, sprijiniți și încurajați de conducerea școlii. La târg au fost prezenți și reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratul Pentru Situații de Urgență.



Aceștia au folosind metoda Design Thinking. Proiectul este derulat de All Grow – o organizație dedicată generării de impact pozitiv în comunitățile din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul proiectului urmărește schimbarea paradigmei și transformarea elevilor din spectatori în membri activi care se implică în comunitate și își construiesc propriul viitor.



Timp de mai multe săptămâni, doamnele profesor, alături de elevi, au aplicat lecțiile din ghidul proiectului, în încercarea de a descoperi care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă comunitatea. Astfel au ajuns la ideea că au nevoie de modele care să îi inspire pentru a se putea implica în viața comunității și pentru a face alegeri care să aibă un impact pozitiv. Principiul de student leadership a funcționat de minune, întrucât elevii participanți la proiect au trăit o experiență inedită. Acest lucrul îl mărturisește și domnișoara profesor, Nicoleta Băcan „ elevii au descoperit ce înseamnă să lucreze în echipă, s-au simțit văzuți, iar vocea lor a fost auzită”. În fotografii îi putem vedea pe elevi alături de invitații de la Târgul de idei.


Deși și-au dorit ca târgul să fie realizat în aer liber, vremea nu a fost prielnică, așa că activitățile s-au desfășurat în interiorul șclolii, dar energia și entuziasmul au fost la cote înalte. La târgul organizat în Lanurile au participat reprezentați ai Poliției, dar și ai comunității locale, aceștia avându-i drept parteneri pe elevi. Pe tot parcursul zilei, elevii, cadrele didactice și invitații au experimentat puterea lui împreună, iar acum elevii știu că au un sprijin în comunitate și că pot deveni parte a schimbării.



98 afișări0 comentarii
  • Black LinkedIn Icon
  • Black Facebook Icon
  • Black YouTube Icon
  • Black Instagram Icon