Caută

Actualizată în: 1 nov. 2021

Într-o zi de toamnă, am mers prin dealurile buzoiene până la Chiojdu. Chiar dacă vremea de afară era una ploioasă, la Școala Gimnazială ”Constantin Giurescu” era multă lumină și voie bună. Elevii se pregăteau să pună la punct ultimele detalii ale târgului de idei, ghidați de profesorii coordonatori Elena Mihaela Onica și Marian Râznic,


În ultimele luni, copiii coordonați de Onica Elena Mihaela și Râznic Marian au realizat activități în cadrul proiectului „Școala Nucleu Social„ folosind metoda Design Thinking. Proiectul este derulat de All Grow – o organizație dedicată generării de impact pozitiv în comunitățile din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul proiectului urmărește schimbarea paradigmei și transformarea elevilor din spectatori în membri activi care se implică în comunitate și își construiesc propriul viitor.



Elevii au dorit să-și facă cunoscută comunitatea locală, punându-i în valoare locurile care pot fi destinații turistice, locașurile de cult care au fost construite încă din secolul XIX, iar totul a fost impletit cu legendele specifice zonei. Toată munca lor se va regăsi pe un site de promovare al localității "Chiojdu - oameni, locuri, idei", ce urmează să fie realizat de ei. Promovând-și comunitatea, elevii speră să atragă turiști care pot deveni antreprenori sau investitori locali. În acest mod au gândit cei mici dezvoltarea comunei Chiojdu.



Cu mult talent ne-au purtat printr-o lume a legendelor, a istoriei și a personalităților locului. Ei au descoperit comunitatea și au decis să o facă cunoscută tuturor celor ce vor ajunge în Chiojdu. Elevii ne invită să vizităm Casa cu blazoane, Torovanții sau pietrele care cresc, și bisericile din zonă.



Elevii sunt foarte mândri de comunitatea lor și ne-au mărturisit că viitorul comunității este în mâinile lor.



19 afișări0 comentarii

Actualizată în: 29 iul. 2021

Deși afară este extrem de cald și suntem deja în vacanță, pe holurile școlii din localitatea Cuza Vodă din județul Galați, se aud glasuri de copii. Pun la punct ultimele detalii pentru evenimentul zilei – Târgul de idei. Le sunt alături cele două doamne profesor, doamna director, precum și alte cadre didactice.


Gabriela ne povestește de experiența ei cu proiectul Școala Nucleu Social și gândurile ei.


În ultimele luni, copiii coordonați de doamnele Sima Georgiana Elena și Albu Roxana, au realizat activități în cadrul proiectului „Școala Nucleu Social„ folosind metoda Design Thinking. Proiectul este derulat de All Grow – o organizație dedicată generării de impact pozitiv în comunitățile din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul proiectului urmărește schimbarea paradigmei și transformarea elevilor din spectatori în membri activi care se implică în comunitate și își construiesc propriul viitor.



Prima etapă a proiectului a fost aceea de a identifica provocările cu care se confruntă comunitatea, după care a urmat găsirea de soluții pentru aceste provocări. Despre etapa de identificare toți spun că de fiecare dată se opreau asupra problemei deșeurilor, așa că au proiectat activitățile, pornind de la ea.


Colega noastra Cristina a intrebat-o pe Irina din clasa a VII-a despre experiența ei de a lucra în echipă și cum a simțit prezența doamnei profesoare.



Astfel, au organizat o activitate de ecologizare în urma căreia au reușit să colecteze deșeurile din foarte multe zone ale localității. Povestesc amuzați că, atunci când au ecologizat zona parcului, au găsit cu o bicicletă pe care au verificat-o mai întâi dacă este funcțională și apoi au predat-o autorităților locale. I-am întrebat cum au colaborat cu autoritățile locale, iar răspunsul lor a fost unanim – „ am făcut echipă, au fost alături de noi, ne-au susținut„. Mai mult decât atât, ca ecou al acestor activități, autoritățile locale au promovat efortul elevilor și au transmis notificări în comunitate. Prin aceste notificări le era reamintit cetățenilor faptul că este ilegală depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor. Sunt mândri de reușita proiectului și prezintă cu entuziasm machetele pe care le-au realizat. Aceste machete prezintă idealul lor de localitate – una în care să nu existe problema deșeurilor. Ceea ce m-a uimit cu adevărat este dorința acestor copii de a se întoarce în comunitate după terminarea studiilor.


Alexandra din clasa a VII-a ne povestește despre rolul ei în cadrul proiectului și roulul liderului în cadrul unei echipe.


Ascultându-i, am văzut libertatea cu care și-au prezentat proiectul, dar și modul în care au conștientizat rolurile pe care le-au avut. Cu o energie uimitoare, fiecare elev a prezentat pașii pe care i-au urmat Inspirație, Empatie, Oportunitate, Ideație, Prototipare, Testare și Prezentare, ce dificultăți au întâmpinat, dar și cum au reușit să le depășească. Ce imagine minunată! Învățământul românesc are nevoie de dascăli care să le permită copiilor să își descopere punctele forte, să-i ajute să evolueze, iar aceste lucruri au reușit să le facă cele două doamne profesor care au facilitat procesul.



144 afișări0 comentarii

,Aceasta este ciupercuța pictată de noi. Pentru culori ne-am inspirat de la hainele pe care le purtăm în ziua în care le-am pictat,, - cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat Cristina - elevă în clasa a II-a, la Școala Gimnazială Surdila-Găisanca. Așa începea aventura mea în acest sat înconjurat de câmpuri pline cu maci, și eu la rândul meu tot o Cristina. Era 8 iunie, iar întreaga comunitate participa la Târgul de prezentare. Ciupercuța, cea despre care ne-a vorbit cu atâta bucurie, face parte din multele ciupercuțe pictate de copii în cadrul proiectului ,, Școala Nucleu social,,.




După un proces de selecție, care a avut la bază un interviu, școala ,,Surdila-Găisanca,, a implementat activități în cadrul proiectului, folosind metoda Design Thinking. Proiectul este derulat de All Grow - o organizație dedicată generării de impact pozitiv în comunitățile din România -, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul proiectului urmărește schimbarea paradigmei și transformarea elevilor din spectatori în membri activi care se implică în comunitate și își construiesc propriul viitor. Astfel, prima etapă a fost aceea în care elevii au identificat nevoile comunității și-au propus metode inovative de rezolvare. Așa s-a ajuns la turnarea unor ciupercuțe din ciment, pe care ulterior copiii le-au pictat, dar și la realizarea unor zone decorative, folosind cauciucuri uzate, pe care de asemenea copiii le-au pictat, apoi le-au umplut cu pământ și au plantat flori. Toate produsele realizate de copii au devenit mijloc de atracție pentru comunitate, fiind amplasate atât în parcul de joacă, cât și în curtea școlii, dar și la monumentul eroilor.




La celebrarea acestei reușite a participat întreaga comunitate. Copiii entuziasmați, profesori, părinți, autorități locale au venit pentru a se bucura împreună. Cele două clase participante, însoțite de profesorii coordonatori – Păpăruș Marius și Mihai Daniela, au prezentat invitaților metoda folosită, precum și obiectele realizate. Elevii au îmbrăcat rolul de prezentator, dar și cel de ghid, oferindu-le participanților informații despre munca lor. Povestea cipercuței, citită de copii, a întărit o idee care reprezintă și esența proiectului - ,, Împreună putem reuși!,,. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de zecile de baloane galbene, galbenul fiind culoarea tematică a proiectului.


Târgul a fost un motiv ca întreaga comunitate să celebreze reușitele elevilor și profesorilor, dar a venit și cu o conștientizare din partea autorităților locale, care au fost încântate de implicarea și impactul pe care le-au avut activitățile copiilor. Reprezentanții autorităților locale și-au manifestat dorința de a mai susține profesorii și elevii în activități de genul acesteia.




Târgul a fost un minunat moment de conectare reală între membrii comunității și a întărit convingerea că școala este un nucleu al schimbării, copiii reușind să identifice nevoile acesteia, dar și să găsească modalități de a le rezolva.





10 afișări0 comentarii
  • Black LinkedIn Icon
  • Black Facebook Icon
  • Black YouTube Icon
  • Black Instagram Icon